Când vine vorba de greutate şi gestionarea ei, oamenii tind să fie atenţi la ce mănâncă, cât mănâncă şi când mănâncă. Adesea însă, cauza care ne împiedică să slăbim sau să ne menţinem o greutate care ne place vine cu răspunsul la întrebarea: „De ce mâncăm?”

Dacă este vorba de o foame fiziologică, să mâncăm este cel ma firesc mod de a răspunde acestei nevoi. Dar cu siguranţă aţi păţit să mâncaţi şi în momente în care nu v-a fost neapărat foame. Momente în care brusc aţi simţit nevoia de ”ceva bun” – poate ceva dulce, ceva bogat în grăsimi sau carbohidraţi, cu toate că nu a trecut justificat de mult timp de la ultima masă. V-aţi întrebat vreodată de ce ”ceva bun” guvernează comportamentul alimentar, în astfel de momente, și dacă nu e vorba despre o „foame emoţională?” O încercare de a satisface un alt tip de nevoie?

Dacă nu reuşiţi să vă daţi seama care este adevăratul motiv pentru care doriţi să mâncaţi, încercaţi să răspundeţi la o întrebare simplă: „Îmi e atât de foame, încât aş putea mânca broccoli crud?” Daca răspunsul este DA, e un moment excelent în care să luați masa, deoarece organismul are nevoie. Dacă răspunsul este NU, atunci merită investigat în profunzime care este nevoia pe care „ceva bun” ar acoperi-o.

Există mai multe situaţii în care oamenii apelează la mâncare, ca sursă de dobândire a confortului, iar aceste situaţii sunt legate de anumite răspunsuri emoţionale. Nu e vorba despre mâncare în sine aici, ci despre ce ne permite mâncarea să evităm. Iată cele mai des întâlnite situaţii care provoacă acest comportament:

• Stress-ul cronic: creşterea nivelului de cortizol, cunoscut ca fiind „hormonul de stress” este asociată cu pofta de alimente sărate, dulci, bogate în grăsimi, care ne dau un plus de energie şi plăcere;
• Emoţiile negative, precum tristeţea, teama, singurătatea, supărarea, mânia, pe care simţim uneori că este mai uşor să le suprimăm îngăduindu-ne un mic deliciu ca evadare, decât să abordăm şi să rezolvăm cauza;
• Plictiseala/sentimentul de lipsă de sens – mâncarea aici rolul de a ne distrage atenţia de la ceea ce ne lipseşte de fapt şi de a compensa sentimentele de inutilitate şi insatisfacţie;
• Emoții pozitive – nu este obligatoriu ca mâncatul emoţional să fie legat de emoţii negative; asocierea unor alimente cu momente de fericire şi alte emoţii pozitive din trecut (ex: din copilărie – gătim cu mama cozonaci, toamna culegem struguri din vie etc.) ne poate determina să consumăm anumite alimente cu scopul de a retrăi amintirile frumoase;
• Cauze sociale: accesul facil la mâncare, care este în faţa noastră, gătită pentru noi, toată lumea în jur mânăncă,ne copleşeşte sentimentul de vinovăţie faţă de gazdă – toate pot fi cauze ale mâncatului, atunci când nu avem nevoie de fapt.

Mâncatul de foame ne face să ne oprim când ne-am săturat şi să avem un sentiment plăcut după. Mâncatul emoţional ne creează dificultăţi în a ne opri şi sentimente de vină şi ruşine asociate acestui comportament. Adesea se creează un cerc vicios, în care emoţiile ne determină să mâncăm, după ce am mâncat ne simţim vinovaţi sau ruşinaţi, ceea ce ne afectează imaginea de sine şi ne subminează încrederea în noi, provocând mai multe emoţii negative, pe care avem tendinţa de a le gestiona… tot mâncând!

Acesta este motivul pentru care dietele nu funcţionează per se. Mizează pe ideea de a mânca mai puţin şi mai regulat, însă nu se adresează mecanismelor care stau la baza scăderii psihologice în greutate. Secretul menţinerii pe termen lung stă în schimbarea felului în care privim actul de a mânca şi rolul alimentelor în viaţa noastră.

Primul pas pentru a schimba obiceiuri şi moduri de gândire este să ne punem câteva întrebări, cărora să le răspundem cât mai sincer, oricât de dificil ar părea să privim lucrurile în faţă:

1. De ce vreau să mănânc”?
2. Ce pot să fac pentru dobândi ceea ce am nevoie de fapt?
3. De ce nu fac asta, sau nu am făcut asta până acum?

Răspunsurile la aceste întrebări s-ar putea să nu vină din prima, deoarece avem o tendinţă puternică de a ne menaja şi de a găsi scuze şi motive atunci când nu dorim să privim lucrurile în faţă. De aceea un pas intermediar ar putea fi identificarea unor comportamente cu acelaşi rol pe care îl are mâncarea, însă mai puţine consecinţe negative, precum acumularea kilogramelor sau sentimentele de vinovăţie: o plimbare, o ieşire cu prietenii, o baie cu spumă, orice comportament care vă face plăcere şi vă creează o stare de bine – cu ”calorii” (a se înțelege căldură) de altă natură.

În concluzie, data viitoare când simţim că dorim să mâncăm „ceva bun”, merită să facem efortul de trece prin aceşti paşi. E cu adevărat foame, sau avem nevoie de altceva? Dacă da, de ce avem nevoie şi cum o putem satisface fără a regreta apoi? Consilierele de susținere emoțională  te ajută să îți identifici toate aceste mecanisme și să îți optimizezi stilul de viață.

Oana Marchis

Psiholog Managementul Obezității