Str. Iuliu Hațieganu nr. 6

Cluj-Napoca 400394

0725 946 789

Luni - Vineri: 09:00 - 19:00

contact@synobis.ro

Programări online

Noutati Obezitate: Congresul European de Obezitate, 17-20 Mai 2017, Porto (Portugalia)

Pe langa subiectele obisnuite ca:

  • Interventii clinice in obezitatea pediatrica (evaluare clinica, detectarea precoce a complicatiilor, recomandari practice de alimentatie si exercitiu fizic)
  • Tratamentul multidisciplinar la adultii cu obezitate (terapia nutritionala, exercitiu fizic, interviul motivational, tratamentul farmacologic, si chirurgia bariatrica)
  • Biologia tesutului adipos
  • Inter-organ Crosstalk (disfunctii ale barierei intestinale, scaderea masei musculare, incarcarea grasa a ficatului, rezistenta la insulina si inflamatia subclinica, molecule semnal ale tesutului adipos)

Pe langa cele consacrate deja si cu care suntem familiari:

  • Microbiomul intestinal (se pare ca persoanele cu multe specii bacteriene, care aduc si variabilitate genica mare, sunt protejate de obezitate, spre deosebire de cele cu mai putine specii bacteriene – inca nu s-a gasit formula prin care sa se poata modifica aceasta caracteristica; logica ne-ar duce catre o alimentatie bogata in fibre – pentru ca fibrele sunt cele care aduc hrana optima acestor bacterii – insa s-a constatat ca unele persoane sunt rezistente la alimentatie bogata in fibre) – un teritoriu foarte vast pentru cercetare si de la care speram la multe raspunsuri
  • Epigenetica – un nivel mai profund decat cel molecular de raspuns la factori de mediu (alimentatie, poluanti chimici, factori stressori)

Au aparut subiecte noi:

  • Aparitia de instrumente digitale in asistarea controlului greutatii si integrarea lor in medicina bazata pe evidente (studii clinice) – Proiectul NoHoW
  • Mindful Eating (in anii anteriori subiectul era dezbatut doar sub forma unor postere, anul acesta a ocupat un simpozion intreg – 90 minute) – proiectul MoodFood
  • Rolul sistemului simpatic in controlul metabolic al tesutului adipos – leptina isi exercita efectele de lipoliza la nivelul tesutului adipos prin intermediul unor jonctiuni neuro-adipoase de natura simpatica; disfunctia acestora blocheaza raspunsul tesutului adipos, cotribuind la rezistenta la leptina pe care o vedem la pacientii cu obezitate
  • Cum definim succesul in obezitate (la copii, adulti si varstnici) – urmarirea clinica nu are un final, ea dureaza toata viata, se propune indepartarea de indicele de masa corporala intrucat nu defineste implicarea clinica a surplusului ponderal, se considera succes terapeutic ameliorarea starii clinica a pacientului si scaderea riscurilor cardiovasculare, metabolice si oncologice; la varstnicii cu obezitate, o atentie deosebita capata masa musculara – scaderea masei musculare, sarcopenia, este asociata cu deteriorare fizica, functionala si metabolica – astfel incat, la aceasta categorie de varsta obiectivul este dublu: scaderea tesutului adipos si pastrarea/imbunatatirea masei musculare
  • Implicarea autoritatilor guvernamentale in industria alimentara prin reglementarea continutului de sare, zahar adaugat, grasimi trans etc, a marimii portiilor, reguli de publicitate etc
  • Stigma Obezitatii si cum sa o ocolim – asa cum nu judeci un pacient cu infarct sau cancer de colon ca e vina lui pentru aparitia patologiei respective, asa nu judeci un pacient cu obezitate – obezitatea este o boala! – nu poti fi vinovat ca ai o boala.

 

Highlight-ul congresului pentru mine a fost declaratia unui mare chirurg bariatric – Prof. Martin Fried, (Head of OB klinika – Centre for Treatment of Obesity and Metabolic Disorders, Prague, Czech Republic): succesul operatiilor bariatrice este 70% pregatire pre- si postoperatorie de catre restul echipei de specialisti si 30% abilitatile chirurgicale.

Alte nume mari in obezitate:

  • Prof Jens-Christian Holmes (MD, PhD, Consultant in Paediatrics, Clinical and Research Associate Professor, and Head of The Childrens’ Obesity Clinic, Department of Paediatrics, University Hospital Holbæk, Denmark), care schimba intreaga paradigma a obezitatii in protocolul sau TCOCT cu o rata de succes de pana la 85% in scaderea in greutate

Prof. Arya M. Sharma (MD/PhD, FRCPC, Professor of Medicine, currently holds the Alberta Health Services Chair in Obesity Research and Management at the University of Alberta and Medical Director of the Alberta Health Services Obesity Program), pe care este o placere intotdeauna sa-l asculti (pe langa darul oratoric, prof. Sharma intelege la modul cel mai profund obezitate in toate aspectele ei) – a vorbit despre aplicarea conceptelor si teoriilor in practica clinica dar si in comportamentul nostru.

Dr. Madalina Indrie Medic Specialist Diabet Nutritie si Boli Metabolice

Specialist in Obezitate

tel. 0725946789

Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
WhatsApp
Email