Am vazut in articolul precedent cat de grav este acest diagnostic si am facut promisiunea sa discutam cu parintii despre aceasta problema a copiilor.
Primul lucru de care parintii trebuie sa fie constienti este ca dinamica greutatii celor mici nu este responsabilitatea lor, a copiilor. La varsta copilariei si adolescentei structurile neuronale cu care intelegem notiuni abstracte (ex calorii), sau cu care proiectam pe termen indelungat consecintele actiunilor noastre de astazi sunt cu totul imature. Lobul prefrontal se dezvolta pe deplin dupa varsta de 25 ani. Cu alte cuvinte, sa certi un copil sau adolescent pentru comportamentul alimentar sau pentru greutatea pe care o are este ca si cum i-ai cere unui peste sa se urce in copac si apoi il blamezi pentru ca nu poate. Cifra de pe cantar este dincolo de controlul copilului.
Al doilea lucru de care noi, parintii trebuie sa fim constienti este ca suntem in totalitate si in exclusivitate responsabili de ce punem in cosul de cumparaturi si de alimentele care ajung in casa noastra si implicit in fata copiilor. Aceasta este o decizie de care doar un adult poate fi responsabil. Este de datoria noastra sa ne informam care alimente sunt hranitoare, pretioase si care sunt alimentele de calitate inferioara, detrimentale asupra sanatatii. Acestea din urma nu intra in casa! Deloc si in nici o imprejurare – chiar daca sunt sarbatori sau vin musafiri. Este clar ca daca ii oferi copilului optiuni, va alege alimentul mai bun la gust (intre branza topita si branza de vaci, in ochii copilului castigatoare este branza topita – dar daca nu ii oferi optiunea de a alege?…). Frica inconstienta si irationala a parintilor si bunicilor este sa nu cumva sa moara copilul de foame. Aceasta frica nu este recunoscuta, insa poti vedea urmarile ei la nivel comportamental: daca un copil refuza alimentul propus, parintele, in disperare, propune un alt aliment de calitate inferioara insa mai palatabil, sau oferirea de gustari fara sa fie solicitate. Toate acestea vor duce in timp la otravirea copilului cu mancare si la setarea unei relatii anormale cu alimentele. In momentul in care am facut cunostinta cu alimente cu palatabilitate crescuta, artificiala (sticks-uri, covrigei, pufuleti, chips-uri, sucuri, jeleuri, produse de patiserie, produsele fast-food cu nume consecrate), declansarea exagerata de dopamina (neurotransmitor al recompensei) va bulversa creierul, satietatea si intreg comportamentul alimentar, ducand la aparitia de impulsuri alimentare foarte puternice, necontrolabile, care nu vor avea nici o legatura cu nevoile fiziologice ale organismului (foame, satietate).
Stiu, chiar si numai din cate am spus pana acum, responsabilitatea este foarte mare si lucrurile sunt foarte dificile pentru parinti. Dar din pacate ele sunt si mai complicate de atat.
Nu poti sa intri in recomandari alimentare intr-o familie cu copiii fara sa atingi si aspecte de parenting. Daca vrei sa impui o regula in casa, ca si parinte, iar aceasta sa fie ascultata, trebuie sa faci in asa fel incat copilului sa ”ii renteze” sa te asculte. Nu poti sa te astepti la ascultare neconditionata.
Copilului ”ii renteaza” sa te asculte daca te pretuieste si daca te iubeste. Copilul te va iubi daca se simte comfortabil si inteles langa tine. Copilul se va simti inteles daca tu ca si parinte ii transmiti afectiunea pe canalul pe care are el nevoie. Ca sa intelegi mai bine lucrurile, iti recomand cartea lui Gary Chapman – Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor. Daca nu esti atent la aceste lucruri, rezervorul emotional al copilului va fi gol, iar pe acest fond, el va fi tensionat, nu va avea randament la scoala, nu va avea abilitatea de a amana o recompensa, nu va fi dispus sa accepte o regula – alimentara, sau nu, care ii va crea discomfort. Comportamentul lui va fi impulsiv si imprevizibil si va cauta cu disperare atentie cu orice pret, chia daca trebuie sa incalce regulile pentru aceasta. Nota: cand vedem un astfel de copil, sa tinem cont ca in sufletul lui este o mare suferinta si un rezervor emotional gol pe care, in imaturitatea emotionala normala varstei, nu stie sa o gestioneze altfel.
Deci poate cel mai important lucru pe care il ai de facut ca parinte, este sa-ti iubesti copilul si sa tii cont de faptul ca limbajul lui de iubire poate fi diferit de al tau. Asta inseamna ca trebuie sa inveti un alt limbaj si sa-l “vorbesti” zi de zi cu copilul tau. Fie ca are nevoie de imbratisari si dezmiedari, fie de cuvinte de lauda, fie de timp petrecut impreuna, de servicii sau cadouri vorbeste pe limba lui in Fiecare zi. Pare greu la prima vedere, dar sa fim seriosi, cat iti ia o imbratisare, sau mentiunea “mami este foarte mandra de tine”, sau sa-i iei o floricica in drum spre casa? Cateva secunde care pot face o diferenta foarte mare. O data ce aceasta baza a afectiunii este bine asezata, pe ea poti construi orice: reguli alimentare (mancam un dulce o data pe zi), explicatii abstracte (“Chips-urile sau pufuletii nu sunt sanatosi. Stiu ca sunt buni la gust, dar nu ne fac bine”), norme de exercitiu fizic, eforturi scolare.
Oricat ti-ar fi de greu, tine minte: tot ce investesti in copilul tau din punct de vedere afectiv si emotional ti se va intoarce inapoi sub forma unei recompense de doua ori mai mare. Daca te cuprinde disperarea si nu stii ce sa mai faci, citeste o carte, apoi mai citeste inca 10. Cere sfatul specialistilor, dar du lupta mai departe. Esti singura reduta intre restul lumii si sanatatea emotionala si fizica a copilului tau. E un lucru asa de pretios incat e irelevant cat ti-e de greu acum!
Lucrurile sunt departe de a fi complete. Mai sunt multe de discutat: conduita alimentara la bunici, in parc, la petreceri samd. Insa toate acestea se ating pe larg in cadrul consultatiilor de obezitate.
—-
Dr. Madalina Indrie
Medic Primar Diabet, Nutritie si Boli Metabolice
Specialist in Obezitate (acreditat de Federatia Internationala de Obezitate)
0725946789
www.synobis.ro