Ce funcție îndeplinește mâncatul compulsiv?

Studiile de cercetare evidențiază rolul emoțiilor negative și al reglării emoționale în mâncatul compulsiv. De exemplu, factorii precipitanți cel mai frecvent enumerați sunt stresul si dispoziția negativă. Într-un studiu care examinează care emoție este cel mai puternic asociată cu mâncatul compulsiv, s-a descoperit că anxietatea e cea mai frecventă, urmată de tristețe, singurătate, oboseală, furie și fericire. Dincolo de faptul că aceste persoane au impulsuri mult mai intense de a mânca în urma stărilor emoționale negative, ele evaluează orice situație ca fiind mai stresantă decât cei care nu se confruntă cu această tulburare.

Un motiv pentru care se întâmplă acest lucru, e că persoanele cu tulburarea mâncatului compulsiv au o abilitate mai scăzută de a-și regla emoțiile. Reglarea emoțională adaptativă presupune capacitatea de a-și numi și înțelege emoțiile, de a le monitoriza și modifica atunci când e nevoie, precum și de a le accepta  sau tolera atunci când acestea nu pot fi schimbate imediat.

Aceste persoane se bazează adesea pe mijloace nesănătoase precum mâncarea, care le modifică, le alterează emoția resimțită prin distragerea atenției de la ea sau reprimarea ei, precum și calmarea răspunsului fiziologic. Această ușurare momentană oferită de mâncare susține folosirea mâncatului ca o strategie de reglare ineficientă care, în timp, devine un răspuns automat, supraînvățat. Pe termen lung totuși, mâncatul compulsiv are numeroase costuri: sentimente de vinovăție și rușine, creștere excesivă în greutate, imagine negativă despre sine și scăderea încrederii în propria persoană, care la rândul lor pot duce la noi episoade de mâncat în exces.

Alți autori psihanaliști consideră că mâncatul în exces relevă regăsirea unei forme de iubire și de afecțiune (hrana simbolizează viața, iubirea), iar persoana încearcă să umple pe plan emoțional un gol imens din ea, o ură față de sine (dezgust, dispreț), preferând să se lase dominată de mâncare în loc să fie  deschisă față de viață.

De ce nu știm cum să ne reglăm emoțional într-un mod optim?

Oamenii de știință consideră că  disfuncția de reglare emoțională este rezultatul a 2 factori:

• vulnerabilitate emoțională biologică – sensibilitate crescută la stimuli emoționali, răspunsuri emoționale intense și revenirea lentă la starea inițială în urma stresului. Persoanele cu tulburarea mâncatului compulsiv raportează o dispoziție negativă semnificativ mai ridicată față de cele fără tulburări alimentare
• mediu de creștere negativ, invalidant – tendința părinților de a răspunde negativ, inconsistent la experiențele interioare ale copilului (gânduri, emoții, senzații). Spre exemplu, plânsul, tristețea, furia, frica sunt întâmpinate cu pedeapsă, critică, ignorare. De asemenea, nu se exprimă și nici nu e încurajată exprimarea emoțiilor pozitive. În aceste medii, copilul învață că anumite emoții sunt inacceptabile, periculoase și nu trebuie împărtășite. Consecințele unui astfel de mediu pot include incapacitatea de a-și numi și recunoaște propriile emoții, incapacitatea de a avea încredere în propriile reacții emoționale ca interpretări corecte ale evenimentelor, tendința de a căuta indicatori externi pentru a ști cum e ”adecvat” să răspunzi și incapacitatea de a tolera stresul.

Ce putem face în terapie?

Scopul în intervenția psihoterapeutică este de a stopa mâncatul compulsiv și toate celelalte probleme alimentare (mâncatul inconștient, poftele, impulsurile). Aceste scopuri se îndeplinesc prin învățarea și exersarea de către pacient a unor abilități specifice precum  abilități mindfulness, de reglare emoțională și de tolerare a distresului.  Tratamentul urmărește să ajute pacienții să-și trăiască viața fără a folosi mâncarea ca soluție la distresul lor emoțional. Unele probleme nu pot fi rezolvate, însă e mai bine să  trăiești cu problema, decât să apelezi la soluții distructive. Odată ce am înțeles ce funcție îndeplinește mâncatul compulsiv și ce beneficii ne aduce pe termen scurt, e nevoie să identificăm alte strategii sănătoase care să aibă același rol, de a ne regla emoțiile.

În articolul de față voi vorbi despre cum ne putem antrena abilitățile mindfulness, urmând ca în viitoarele articole să discut despre celelalte abilități utile.

Înainte de asta, e nevoie ca persoana să identifice situațiile care îi declanșează mâncatul necontrolat, pentru a ști cum să le gestioneze pe viitor sau cum să le prevină. Acest comportament apare în anumite momente specifice, iar evenimentele declanșatoare pot fi atât externe (ex.nu găsești haine adecvate mărimii tale la shopping, ai un examen pentru care trebuie să înveți, ai primit o notă mai mică decât te așteptai) cât și interne (emoții, senzații fiziologice sau gânduri negative). Ce se întâmpla când ai simțit impulsul de a mânca? Cum te simțeai? Ce ți-a trecut prin minte? Cu cine erai?

Ulterior, se listează consecințele negative ale mâncatului compulsiv (cum s-a simțit persoana   după ce a mâncat?), după care se listează strategii alternative mai sănătoase la care ar fi putut apela pentru a-și regla emoția. Problema nu e emoția pe care o experiențiază, ci comportamentul la care a învățat să apeleze persoana pentru a-și modela emoția.

Abilitățile mindfulness reclamă exersarea capacității de a te concentra pe prezent, fără a te duce cu gândul la trecut sau la viitor, a fi conștient de moment, fără a încerca să-l schimbi sau a-l evalua în vreun fel. Mâncatul compulsiv e o modalitate de a bloca conștientizarea emoțiilor, iar a fi mindful înseamnă exact contrariul, adică a fi atent la propriile emoții, gânduri și senzații corporale, a-ți permite să le simți și a fi deschis la ele, fără a avea impulsul de a le îndepărta imediat. Cele 2 activități sunt în sine opuse, nu poți să mănânci compulsiv și să fii prezent în același timp, la fel cum nu poți să fii relaxat și tensionat concomitent.

Capacitatea de a fi mindful se antrenează prin diferite modalități.

1. concentrarea asupra respirației. Atunci când resimțim emoții intense, adesea corpul reacționează și el ritmul cardiac se întețește, respirația devine mai accelerată și sacadată, apar tremor, transpirații, roșeață. Aceste senzații fiziologice pot crește la rândul lor disconfortul emoțional. Exercițiile de respirație profundă pot întrerupe escaladarea acestui proces de activare neurofiziologică, calmează corpul și mintea și întăresc capacitatea de a rămâne concentrat pe ”aici și acum”. Ele sunt un mijloc de a ne elibera de tensiunile fizice și emoționale.
2. observarea experienței – fără a îi pune o etichetă sau a o numi, fără a deveni captiv emoției sau a acționa conform ei. Această abilitate presupune să regăsim în interiorul nostru un centru calm, în care să putem păși înapoi, ca un spectator, de unde să observăm ”tumultul” din afară, precum norii care vin și trec pe cer sau frunzele care alunecă deasupra unui râu. Ne mai putem imagina impulsurile de a mânca precum valurile mării, care se sparg de faleză, vin și pleacă. Astfel putem să nu ne identificăm cu impulsurile de a mânca, cu emoțiile sau cu gândurile negative și să nu le dăm curs. Creierul învață că poate resimți un impuls fără să reacționeze și că  emoțiile nu durează la nesfârșit.
3. descrierea experienței – etichetez un gând drept gând (Observ că am gândul ”E greu și nu pot rezista tentației”), fără a îi adăuga o judecată de ”bun” sau ”rău”, ”pozitiv” sau ”negativ” (ex. ”E rău să ai acel gând sau acea emoție”, ”Dacă nu m-am putut controla să mănânc mai puțin sunt o persoană rea”). Această abilitate ne ajută să facem diferența dintre o judecată și un adevăr. Spre exemplu, poate fi adevărat că sunt supraponderal, dar să-mi spun că doar oamenii slabi sunt valoroși este o judecată. Adesea luăm drept adevăruri absolute ceea ce ne spune mintea noastră și tot adesea ceea ce ne spune mintea noastră poate fi distorsionat. Mai putem face cu mâna judecății care apare din nou ”Hey, e din nou acea evaluare despre cum arăt!”, pentru a ne detașa de gânduri.
4. participarea deplin conștientă – presupune că sunt imersat complet într-o activitate, iar în acest sens, se practică exerciții de mâncat conștient, pentru a spori conștienta a cum și cât mâncăm și a încetini ritmul în care mâncăm, ceea ce s-a dovedit că produce mai rapid sațietate, drept pentru care, atunci când mâncăm mai lent, mâncăm mai puțin.

Pentru a te bucura din plin de viață, de fiecare moment pe care ți-l oferă și a te simți cu adevărat viu, nu e posibil ca în mod simultan să eviți viața și să te ”anesteziezi” cu mâncare. Nu poți să-ți trăiești viața la maxim alegând să faci ceva distructiv pe termen lung pentru tine.

Vezi si: Cum ne putem regla emotiile fara sa apelam la mancare? 

Psiholog Daniela Dociu
Synobis Medical
Programari: 0725946789